Bunicul, de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Povestită de Marian Negrescu
„Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Enumeră florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar enumeră florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprincenele, mustăţile, barba… peste toate au nins anii mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori. Cine trânti poarta?”
Reviewuri pentru: Bunicul